Grafica tridimensională
Ce este grafica 3D?
3D (sau tridimensional) desemnează o tehnică de redare a obiectelor reale (cu 3 dimensiuni: înălțime, lățime și adâncime) cu ajutorul anumitor medii.
Programele de grafică 3D sunt programe de calculator (pachete de software) utilizate la crearea de grafică în trei dimensiuni (3D). Fluxul de lucru constă de regulă din mai multe etape în care studiourile de grafică folosesc diverse programe pentru a crea obiecte 3D (de fapt doar obiecte virtuale sau modele programate ale obiectelor reale, 3D) pentru filme (cinema, TV, video) și jocuri de calculator. Alte programe sunt la rândul lor în stare să miște aceste obiecte pe ecran în mod realist, după necesități. Articolul de față prezintă doar o parte din pachetele software mai răspândite.
Animația 3D poate fi foarte dificilă, neintuitivă și greu de învățat; deseori, pentru atingerea unui nivel profesionist este nevoie de manuale de studiu sau chiar de un profesor specializat în domeniu. Majoritatea pachetelor high-end dispun și de versiuni simplificate gratuite, destinate familiarizării persoanelor interesate cu programul respectiv.
Programe de top
Maya (de la Alias) este o aplicație software destinată modelării grafice tridimensionale și animaței. Produsă de firma Alias, dar aflată acum în posesia firmei Autodesk Media & Entertainment. Este utilizată pe scară largă în producția efectelor speciale în cinematografie, în animație, cât și în producția jocurilor de calculator. Firma Autodesk Media & Entertainment a achiziționat acest program în octombrie 2005, după cumpărarea firmei Alias Systems Corporation.
3D Studio Max (de la Autodesk), abreviat deseori 3DS Max, este programul de animație „nr. 1” pentru industria jocurilor video. Experții argumentează că este foarte bun la animația obiectelor cu un număr redus de poligoane, dar poate că cel mai mare atu al său pentru industria jocurilor video și de computer e rețeaua sa largă de asistență și numeroasele sale plug-in-uri. 3DS Max este totodată și cel mai scump dintre pachetele high-end, ajungând până la 3.500 $ SUA, comparat cu aproximativ 2.000 $ pentru celelalte. Din cauza prezenței sale în industria jocurilor video, este și un pachet popular printre hobbyiști.
Cinema 4D (MAXON) este un pachet mai redus ca posibilități decât celelalte. Principalul său atu este ușurința în utilizare de către artiștii fără vaste cunoștințe tehnice, pentru că evită complicata natură tehnică a celorlalte pachete. De exemplu funcția „BodyPaint”, unul dintre plug-in-urile populare, permite artiștilor să deseneze texturile direct pe suprafața modelelor.