Călător printre stele

Soarele nostru alimenteazã vântul și valurile și toatã viața de pe suprafața lumii noastre. Soarele ține toate planetele sistemului nostru solar în îmbrãțișarea sa gravitaționalã începând cu Mercur... la înnorata Venus, unde efectul de serã necontrolat a transformat-o într-un fel de iad. Marte...lume care are la fel de mult teren ca însuși Pãmântul. O centurã de asteroizi care înconjoarã Soarele între orbitele lui Marte și Jupiter. Cu patru luni gigantice și câteva zeci mai mici, Jupiter, este ea însãși ca un sistem solar. Are mai multã masã cât toate planetele la un loc. Marea Patã Roșie a lui Jupiter...  Un uragan de trei ori mai mare decât mãrimea planetei noastre care este furios de mai multe secole. Bijuteria coroanei sistemului nostru solar, Saturn, înconjuratã de nenumãrate autostrãzi cu bulgãri de zãpadã autostrãzi cu bulgãri de zãpadã care  se rostogolesc încet... Fiecare bulgãre, o micã lunã. Uranus... și Neptun. Cele mai îndepãrtate planete, necunoscute celor din vechime și descoperite doar dupã inventarea telescopului. Dincolo de planetele cele mai îndepãrtate, se aflã un roi de câteva zeci de lumi înghețate. Și Pluto e una dintre ele.

          Din îndepãrtarea aceasta, Soarele poate pãrea doar o altã stea. Dar își exercitã atracția sa gravitaționalã asupra miliardelor de comete înghețate, rãmãșițe ale formãrii sistemului solar de acum aproape 5 miliarde de ani. Se numește Norul Oort.Nimeni nu l-a vãzut înainte, nici nu ar fi putut, deoarece fiecare dintre aceste mici lumi este atât de îndepãrtatã de cel mai apropiat vecin așa cum este Pãmântul de Saturn.Acești nori imenși de comete, înconjoarã Sistemul Solar, are este a doua linie a adresei noastre în cosmos. Suntem capabili sã detectãm planetele altor stele doar de câteva decenii, dar deja știm cã astfel de planete sunt din belșug. Ele depãșesc numãrul stelelor. Aproape fiecare din ele, va fi cu mult mai diferitã fațã de Pãmânt, și ostilã vieții așa cum o știm noi. Dar ce știm noi despre viațã? Am întâlnit doar un tip pânã acum: viața de pe Pãmânt. Vezi ceva? Doar spațiu gol, nu-i așa? Ochiul uman vede doar o micã parte din spectrul luminii ce strãlucește în cosmos. Fiecare punct, nu doar cele strãlucitoare, este o stea. Cât de multe stele? Cât de multe lumi? Câte moduri de viațã? Unde suntem noi în tabloul ãsta? Vedeți brațul acela exterior? Acolo trãim noi... La aproape 30.000 de ani-luminã fațã de centru. Galaxia Calea Lactee este urmãtoarea linie din adresa noastrã cosmicã. Acum suntem la sute de mii de ani-luminã distanțã de casã. I-ar lua luminii, cel mai rapid lucru care existã, sute de mii de ani sã ajungã aici, de pe Pãmânt.

          Denumim galaxia npastră   și o adunãturã de altele mai mici: Grupul Local. Nici mãcar nu ne putem gãsi galaxia de aici. Este doar una din miile din Roiul Fecioarei. La aceastã scalã, orice obiecte vedem, incluzând și cele mai mici puncte, sunt galaxii. Fiecare galaxie conține miliarde de sori și nenumãrate lumi. Și totuși, însuși  super Roiul Fecioarei formeazã doar o micã parte din universul nostru. Acesta este cosmosul la cea mai mare dimensiune pe care o știm... o rețea de sute de miliarde de galaxii. Aceasta este ultima linie din adresa noastrã cosmicã. Deocamdatã.