Soarele, globul de foc
Soarele domină sistemul solar, fiind cel mai mare astru. Soarele este centrul sistemului solar. Masa lui este de aproximativ 740 de ori mai mare decat masa tuturor planetelor. Imensa sa masa creaza gravitatia care atrage celelalte obiecte din jurul sau. Soarele emana continuu energie in cateva forme: vizibil - lumina, invizibil - raze infrarosii, ultraviolete, X si gamma, unde radio si plasma.
Energia Soarelui
Soarele este o stea ce strălucește datorită energiei ce se produce în interiorul său. Toate corpurile din sistemul solar primesc lumină și energie de la Soare. Fără acesta ar fi beznă totală. Radiația emisă de Soare ajunge la Pământ în 8,3 minute, timp în care cu viteza luminii (300.000 km/s) se parcug cei 150 milioane de km dintre cele două corpuri. Astfel observăm Soarele cu o întârziere de 8,3 minute.
Pentru că este o stea, Soarele este compus numai din gaz, mare parte hidrogen (71%), heliu (27%), alte 2% fiind în mare marte carbon, azot și oxigen. Energia se produce în interiorul Soarelui, în nucleu, unde materia este foarte densă și fierbinte. Temperatura acolo este de 15 milioane de grade (15.000.000 K), iar densitatea este de 200 de miliarde de ori mai mare decât pe Terra.
Regiunile exterioare
Regiunile exterioare ale Soarelui, adică orice se află deasupra fotosferei, sunt mai fierbinți decît restul (în afară de nucleu) nu mai reci cum ar fi de așteptat. Motivul creșterii temperaturii nu este cunoscut dar se bănuiește că este datorată câmpului magnetic.
Temperatura crește de la baza spre marginea exterioară a cromosferei, regiune aflată deasupra fotosferei. Cromosfera este stratul ce se poate vedea în timpul eclipselor de Soare, ca un inel îngust de culoare roșie. Atomii de hidrogen, din cauza temperaturii foarte mari, emit lumină în partea roșie a spectrului. La baza cromosferei temperatura este de 6000 grade iar la marginea superioară de 50.000 de grade.
Atmosfera exterioară a Soarelui se numește coroană și se poate vedea foarte ușor în timpul eclipselor totale de Soare. Coroana are un aspect difuz, având culoare albicioasă. Este foarte spectaculoasă în timpul totalității, dar în restul timpului se pierde în lumina Soarelui. Coroana se întinde pe milioane de km depărtare de Soare și atinge peste 1 milion de grade. Forma acesteia variază în funcție de activitatea Soarelui. Când activitatea este la maxim, coroana este dispusă mai mult în jurul ecuatorului solar. La minin de activitate însă, coroana înconjoară tot discul solar, mai puțin regiunile polare. Se pare că mereu există niște goluri în coroană, pe unde liniile de câmp magnetic scapă în spațiu.
Vântul solar
Vântul solar este emis în continuu și ajunge chiar și la planeta noastră. Cu portocaliu și
roșu este trecut vândtul solar, iar cu albastru
câmpul magnetic al Pământului.
La temperatura înaltă din Soare, materia este ionizată, adică mulți dintre electroni au prea multă energie pentru a fi captați de nucleele atomice. Astfel materia există într-o stare numită plasmă, un ocean de particule încărcate electric. Mișcarea acestor particule produce un câmp magnetic foarte puternic care influențează Soarele în toate modurile posibile.
Soarele emite continuu în spațiu particulele incărcate electric (electroni și protoni). Această emisie de particule elementare a primit numele de vânt solar. Vântul solar se deplasează dinspre Soare înspre sistemul solar și intreacționează cu toate planetele. Viteza acestuia la ecuator este de 400 km/s iar părțile mai active ating și 750 km/s. Numărul total de particule emise de Soare prin vântul solar este de 1,3x1031 în fiecare secundă. Aceasta înseamnă că în fiecare oră Soarele pierde 6,7 miliarde de tone de materie.
Particulele încărcate electric nu pot trece de câmpul magnetic al Soarelui cu ușurință. Astfel vântul solar este reglat de câmpul magnetic. Uneori liniile de câmp magnetic se rup în regiunile găurilor coronale, iar electronii și protonii ce constituie vântul solar scapă în sistemul solar.
Uneori Soarele emite mari cantități de plasmă, brusc, în timpul erupțiilor solare. Erupțiile se produc în regiunile unde sunt pete solare. Liniile de câmp magnetic, foarte puternic în zonele unde se formează pete, se rup și se reconectează. Energia emisă de o erupție solară este echivalentă cu câteva miliarde de bombe atomice (aproximativ 1025 jouli). Erupțiile alimentează vântul solar și energia acestuia crește enorm. Astfel iau naștere cele mai mari emisii de vând solar, numite ejecții coronale de masă. Acesta, dacă sunt îndreptate spre planeta noastră pot strica partea electrică a sateliților sau a sondelor spațiale sau pot interfera cu rețelele de distribuție a energiei electrice.
Pivesțe cerul
În fiecare seară senină vizitatorii pot admira obiectele cereşti. O simplă privire aruncată înspre cer este în primul rând un mijloc de recreere, pentru vizitatori și noi.
Însă la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" se fac şi observaţii ştiinţifice. Așadar îi invit pe cei curioși să citească mai multe informații aici»
Galerie